Toamna asta fii voluntar RIUF și alege să investești în educația ta!

Ştii deja că RIUF este cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei, dar trebuie să mai știi că RIUF ajută an de an peste 22.000 studenți să își aleagă programul de studiu potrivit. Anual, la târgul internațional de universităţi ajung reprezentanţii a peste 150 de universități şi instituţii educaţionale, care oferă celor interesaţi informaţii despre peste 7.000 de programe de studiu de la nivel licență, masterat, MBA și doctorat din diferite domenii de activitate, de la business și economie, drept, arte, PR și marketing, până la IT&Computer Science, medicină, tehnologie și științe naturale.

 

Investește în educația ta făcând voluntariat la RIUF

Ca voluntar RIUF, îți îmbunătățești abilitățile de comunicare, îți testezi și îmbunătățești cunoștințele în materie de limbi străine și îți perfecționezi aptitudinile de colaborare. Interacționezi cu o mulțime de oameni – de la vizitatori la târg, care pot fi tineri de aceeași vârstă, până la profesori, părinți și reprezențanți ai universităților pe care și tu le urmărești. Cunoști oameni cu pasiuni comune și îți faci prieteni chiar din prima zi. Ce e foarte important…îmbini munca cu distracția, căci să fii voluntar RIUF înseamnă să fii mereu cu zâmbetul pe buze.

 

La RIUF devii o persoană mai responsabilă și mai atentă cu cei din jur pentru că aici înveți să tratezi taskurile pe care le primești cu atenție și seriozitate. E un challenge pe care trebuie să ți-l asumi, pentru că așa cum vei vedea, fiecare task e important în funcționarea întregului mecanism, iar modul în care vei reuși să îl duci la bun sfârșit va contribui la crearea unei experiențe memorabile pentru vizitatorii târgului.

 

La rândul tău, vei afla informații despre programele de studiu care ți se potrivesc și vei primi o ofertă de studiu personalizată în funcție de domeniile și țările tale de interes. Vei putea interacționa cu reprezentanții universităților prezente la târg, de care te vei ocupa chiar tu să aibă o experiență cât mai plăcută la RIUF.  

 

Outside of your comfort zone is where the magic happens

Vei ieși puțin din zona de confort pentru că va trebui să vorbești cu persoane pe care nu le-ai mai întâlnit până acum și pe care va trebui să le ghidezi și să le oferi informațiile de care au nevoie pentru a petrece timp de calitate în târg. Dar evoluție înseamnă să ieși din zona ta de confort, nu-i așa?

 

Înscrie-te acum!

Voluntarii spun că RIUF nu este doar o experiență, ci o stare de spirit care te transformă într-o versiune mai bună a ta. Hai să te convingi și tu de asta și fii voluntar la ediția cu numărul 21!

Profită de experiența din această toamnă și înscrie-te voluntar prin completarea formularului disponibil chiar aici.