Cum să te pregătești din timp pentru studii în altă țară

Deja nu mai e o surpriză faptul că sistemul educațional din alte țări, elementele culturale și obiceiurile populației reprezintă experiențe cu totul unice față de cele din România. Dar ce ai putea să faci pentru o adaptare mai ușoară la un nou mediu academic? 

Există lucruri pe care le poți face încă din gimnaziu, lucruri pe care le poți face începând din liceu și lucruri pe care le poți face chiar și pe ultima sută de metri. Vrei să știi câteva din activități pe care poți să le faci? Ți-am pregătiti o listă cu cele mai utile informații și cum le poți bifa în moduri fun: 

  1. Învață limba engleză foarte bine

Engleza este și va fi mereu un must have atunci când pornești la drum spre altă țară, fie că vorbim de plecări în interes educațional, profesional sau vacanțe. În plus, conform Statista.com, în cele mai căutate destinații de studiu, procentele vorbitorilor de limba engleză sunt de peste 55% (ex. În Franța este de 55%, în Belgia 64%, în Danemarca 67%, în Olanda 70% etc).  

Marele avantaj al tehnologiei este că îți oferă posibilitatea să înveți o limbă străină foarte ușor: poți face asta și fără meditații, cu ajutorul aplicațiilor pentru smartphone, al serialelor și filmelor fără subtitrări, prin muzică, cărți, reviste etc. Dacă simți că ai nevoie doar să îți fixezi cunoștințele tale în gramatica limbii engleze sau vrei să fii corectat în scris, atunci Grammarly îți poate fie de ajutor!

Știi deja limba engleză? Atunci poți încerca să înveți câteva propoziții în limba specifică țării în care vrei să studiezi! Câteva aplicații gratuite care te pot ajuta să înveți sunt Duolingo, Memrise, Drops, Babbel, Tandem -în cazul în care vrei să înveți vorbind cu alte persoane și  Lyricstraining – dacă vrei să înveți prin muzică.

2. Fă voluntariat

Experiența de voluntariat nu doar că te ajută să vezi altfel lumea din jurul tău, dar îți oferă și posibilitatea de a explora opțiuni. Astfel, ai ocazia să înveți puțin din toate, să afli lucruri care îți vor fi utile în plan profesional, vei lega prietenii și vei descoperi ce ți se potrivește. În plus, peste 60% din facultăți iau în considerare activitățile extracurriculare atunci când evaluează o aplicație!

3. Informează-te din timp

După ce afli ce ți se potrivește, e nevoie să arunci o privire peste opțiunile tale și să alegi programul de studii perfect pentru tine. Dacă nu reușești să faci asta de unul singur, poți apela oricând la o agenție / un consilier care să îți ofere sprijinul și informațiile de care ai nevoie. Un exemplu în acest sens sunt serviciile oferite de EDMUNDO.

4. Citește despre destinația în care vrei să pleci 

Investește puțin timp și pentru a afla informații despre cultură, oameni, istorie, economie, politică și norme ale societății în care vrei să studieză. Astfel de informații nu strică niciodată, din contră, te pot ajuta să te adaptezi mai rapid și chiar îți pot oferi soluții pentru posibilele probleme care pot apărea pe parcursul studenției tale.

Dacă preferi să asculți persoane povestind despre experiența lor de studiu, Youtube este prietenul tău! Aici poți găsi sute de vloguri alte studenților plecați la studii în străinătate, vei avea ocazia să vezi destinațiile de studiu din mai multe perspective chiar și de la distanță și vei afla cum arată o zi din viața lor sau cum i-a schimbat această experiență!

5. Caută persoane care au studiat /  studiază în țara sau universitatea la care vrei să ajungi

Poate fi foarte util să primești informațiile de care ai nevoie de la cineva care a trecut deja prin procesul prin care urmează să treci și tu, iar din fericire, ai posibilitatea să găsești cu ușurință persoanele potrivite datorită rețelelor de socializare. Tot ce trebuie să faci este să cauți grupuri ale universităților, grupuri de studenți plecați la studii în Europa sau poți chiar să-ți întrebi prietenii dacă cunosc pe cineva. 

6. Google Maps e prietenul tău

Știm că uneori poat fi dificil să găsești o adresă chiar și în orașul nostru natal, motiv pentru care poate fi de ajutor să explorezi puțin împrejurimile universității la care vrei să înveți. Google Maps îți oferă o imagine de ansamblu a străzilor, magazinelor și a multor locuri din campusul universitare. Poți să explorezi, să descarci hărțile pentru atunci când nu ai internet, să îți faci o listă cu mijloace de transport din zonă, locuri care îți pot fi de folos și cine știe, poate că imaginile prin satelit te vor ajuta să te orientezi mai ușor în spațiu când vei ajunge la destinație! 

7. Fă-ți un buget personal

Este foarte important să îți faci din timp un plan cu toate cheltuielile pe care va trebui să le suporți și veniturile de care dispui. Pentru a evita situațiile incomode, este mai bine să știi cu ce o să te confrunți, să te informezi cu privire la prețurile utilităților, chiriilor, alimentelor etc și să îți distribui în mod responsabil banii. Ai aici câteva tool-uri utile pentru realizarea bugetului.

Dacă ai nevoie de bani în plus pentru a te descurca, poți apela cu încredere la creditul FINS, compatibil cu nevoile tale, fie că vorbim de taxe de școlarizare sau plata chiriei, utilităților, biletelor de avion etc atunci când pleci la studii.

Ce spui de asta? Acum că știi ce ai de făcut, ești gata să-ți urmezi visul de a studia în altă țară. Urmărește paginile RIUF pentru mai multe sfaturi și infos utile!