De ce trebuie să faci ceea ce îți place în viață – Cum transformăm pasiunile în carieră

Global, 85% din angajați au declarat nu sunt fericiți sau implicați în ceea ce fac la job. 

„Ce-i de făcut?” s-au întrebat probabil toate firmele din lume care au citit statistica sau care au simțit în propria organizație probleme. Deși firmele se pot bate în beneficii pe care să le ofere angajaților, uneori nimic nu poate schimba adevărul:

Unii oameni nu sunt în locul potrivit la momentul potrivit.

De ce se întâmplă asta? Mai multe motive conduc la alegerea unei cariere nepotrivite. Presiunea societății sau a familiei, faptul că un domeniu este mai atractiv sau mai bine plătit, sau pur și simplu – impresia că o carieră este pentru noi când defapt nu este așa.

Vrei să descoperi dacă ce ai în minte sau început deja este domeniul potrivit pentru tine? Citește acest articol și ia din el toate tips-urile pentru a te ajuta să vezi ce ți se potrivește!

Înainte de a alege o carieră, este de ajutor să folosim acești pași pentru a vedea cum ni se potrivește un domeniu. Cel mai de ajutor este să notăm informațiile și să ne dăm timp pentru acest proces de introspecție, în urma căruia ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și înțelegem ce vrem să facem pe viitor.

Does it spark joy?

Întreabă oamenii pe care îi consideri pasionați de ceea ce fac, urmărește în online ce spun speakerii sau uita-te la copiii care se bucura simplu de fiecare moment. Toți îți vor spune același lucru: găsește ceva care îți este aproape de suflet, care îți aduce fericire, care face timpul să zboare atunci când îl faci. Ce spunem noi nu este neapărat poezie, ci un indiciu prețios la ceea ce este menirea ta.

Și totul are și o explicație științifică! Atunci când îți place foarte mult un subiect (și ești și priceput pe el sau dornic de a învăța), intri într-o stare de lucru data de focusarea pe subiect, stare numită „starea de flow”. Poți citi aici mai multe despre asta!

Notează toate lucrurile care îți aduc fericire. Apoi, vezi pe câte din ele le-ai inclus în planul tău de carieră.

Care sunt lucrurile la care te pricepi?

Uneori, nu punem laolaltă lucrurile la care ne pricepem cu cele pe care iubim să le facem. Aici, este de ajutor și să întrebi lumea din jur sau să fii atent la ce îți zic. Cuvinte cheie care ți se repetă, fie legate de personalitatea ta, fie de abilitățile tale și care îți formează personal branding-ul (cuvinte cheie după care ceilalți te țin minte). Uită-te la ce îți place să faci și gândește-te ce perspective de carieră poți găsi, alături de lucrurile pe care iubești să le faci.

Notează aceste lucruri la care te pricepi și vezi dacă sunt diferite față de cele pe care le iubești. O idee ar fi să începi să faci mai mult din lucrurile care îți aduc fericire și să vezi cât de bun ești și la ele. De ce nu ai putea să le transformi pe acestea în carieră?

Care sunt lucrurile de care lumea are nevoie?

Chiar dacă trăim în era tehnologiei, lumea nu are nevoie doar de roboți și programe software. Vom avea în continuare multe dintre meseriile tradiționale, care primesc updates, dar și multe altele noi. Te poți gândi însă și la o perspectivă nouă și la cum soluțiile de viitor pot schimba domeniul în care vrei să intri sau ce domenii se dezvolta de la 0. Analizează care sunt tendințele, dar nu îți schimba visul doar pentru că o industrie sau carieră este la modă. În schimb, adaptează cariera pe care vrei să o urmezi cu cerințele noi și cu noile resurse.

Vezi cum se pot intersecta nevoile lumii din jur cu lucrurile care deja îți fac plăcere sau aduc fericire.

Care sunt lucrurile pentru care poți fi plătit?

Am vrea și noi să lipim o banană de perete și să luăm milioane pe asta. Lumea are un număr finit de locuri pentru artiști excentrici, însă multe alte oportunități în atâtea alte zone. Și din fericire, multe dintre ele sunt căutate! Nu trebuie să te lași influențat de ce se plătește bine, ci mai degrabă, de cum poți lua primele 3 direcții (să faci ceva ce iubești, la care te pricepi și de care lumea are nevoie) și în plus, să poți fi plătit pentru asta. Avem nevoie desigur de asigurarea traiului, dar mai ales, de a ne urma inima.

Pasul final este să îmbini toate cele 4 zone. Sfaturile noastre provin din conceptul de Ikigai, originar din cultura japoneză, și care ne ajută să ne uităm la toate aceste 4 zone pentru a ne găsi scopul în viață. Cariera noastră ideală ar trebui să fie la intersecția celor 4 zone – ceva ce ne face fericiți, ceva la care suntem buni în mod natural, care ajută lumea și care ne aduce și câștig material în același timp.

Un extra pas ar fi să înșiri opțiuni pe care poți începe să le testezi deja din urma acestui proces în care observi mai multe despre tine. Nu trebuie neapărat să te angajezi într-un domeniu. Job shadow, voluntariat, internship, o sesiune cu discuții cu cineva care lucrează în aceea sferă, o conferință sau un curs sunt moduri prin care poți începe să afli mai multe despre domeniul care te tentează și să descoperi dacă ți se potrivește. Și nu uita, mereu poți schimba sau adapta domeniul dacă vezi că nu este pentru tine!

Pentru mai multe oportunități de viitor și inspirație în sfere diverse, te așteptăm la RIUF! Ediția din martie 2020 aduce noi speakeri YouForum, care vor aduce insight-uri din cariera și viața lor și cărora le poți pune întrebările tale! RIUF este cel mai mare eveniment educațional pentru tineri și studenți, așa că vei găsi aici opțiunile studiu pentru o carieră așa cum îți dorești.

Ne vedem la RIUF – Vino să ne spui cum a mers cu procesul tău de introspecție și ce planuri ai pe mai departe!