[Interviu] Practica bate teoria în universitățile din Olanda

Mircea Diaconu a absolvit International Facilities Management la una dintre cele mai prestigioase universități din Olanda, Hanze University of Applied Sciences Groningen. Hanze UAS, la fel ca toate universitățile de științe aplicate, pune foarte mare accent pe fixarea noțiunilor teoretice prin practică, multe dintre proiecte fiind realizate în parteneriat cu companii locale. Despre procesul de admitere, modalități predare-învățare sau despre petrecerile din weekend, povestește Mircea mai multe într-un interviu pentru RIUF:

Cum ai decis că vrei să mergi la studii în străinătate?

Programul de studiu pe care îl căutam – BBA in International Facilities Mangement – nu era oferit de nicio instituție din România. Am știut în consecință că va trebui să caut în străinătate. Familia m-a susținut în această direcție.

Care au fost pașii pe care a trebuit să îi urmezi în procesul de admitere? Ne poți face o paralelă între admiterea din sistemul de învățământ românesc și cel internațional?

Procesul de admitere a fost facilitat de o consilieră educațională. Implicarea mea a constat în pregătirea unui dosar complex cu ajutorul consilierei și nu am întâmpinat piedici birocratice. Cât despre cerințele pentru admitere, țin să menționez că notele obținute în liceu și la examenul de bac nu au contat pe atât cât au fost importante scrisoarea de motivație, recomandările obținute și activitățile extrașcolare.

Cum ți se par modalitățile de predare-învățare și cum arată sesiunea la Hanze University of Applied Sciences Groningen?

Hanze UAS, la fel ca toate universitățile de științe aplicate, pune foarte mare accent pe cimentarea noțiunilor teoretice prin practică. Multe dintre proiectele pe care le realizăm sunt în parteneriat cu companii locale – real business cases. Cursurile sunt predate în grupuri foarte mici și beneficiezi de personal coaching. Dezvoltarea unui skillset vital pentru a opera eficient în domeniul profesional ales este foarte importantă. Evaluarea și notele obținute se împart 50/50 între proiecte, rapoarte și prezentări și examene.

Ce ne poți spune despre modalitățile de petrecere a timpului liber? Ce activități pune la dispoziția studenților Hanze University of Applied Sciences Groningen?

Groningen este un oraș puternic internaționalizat în care cunoști oameni din backgrounds și culturi diferite. Există bineînțeles și o comunitate de români destul de numeroasă. Interacționând cu o paletă atât de diversă de studenți este normal ca activitățile fun să aducă puțin din cultura fiecăruia. În opinia mea, asta face din Groningen un oraș extraordinar. Nu vei avea niciodată un simplu night out. Va avea deseori o tematică culturală; recomand South American parties! A fi invitat la cină este o experiență culinară prin care descoperi multe despre alte culturi, iar exemplele pot continua. Universitatea organizează diverse evenimente în interiorul campusului, sponsorizează multe activități ale societăților studențești – și multe parties – și, nu în ultimul rând, pune la dispoziția studenților un centru sportiv de top în care poți practica peste 100 de sporturi, de la clasicul fotbal până la skydiving.

Ce ar trebui să știe orice tânăr care vrea să studieze la o universitate din Olanda?

Olandezii sunt mai înalți decât ți-ai imagina vreodată și modul direct în care se adresează este ceva la care cu siguranță nu te aștepți. În cultura olandeză nu este mult loc pentru formalități inutile. Rămâi uimit și de ușurință cu care te poți adresa academicilor și colegilor din managementul superior și mai ales de disponibilitatea acestora. Atât la școală, cât și la muncă, am observat un Open Door Policy pe care nu l-am regăsit în alte locuri în care am studiat/profesat: România, Marea Britanie sau Statele Unite.

De ce ai recomanda cuiva să aibă cel puțin o experiență de studii în străinătate?

Atât în context profesional, cât și personal, trăim într-o lume Glocal (Think globally and act locally). Suntem interdependenți economic și totuși activăm în teritoriul nostru. O experiență de studii în străinătate te ajută mult să te integrezi în lumea modernă descrisă anterior. Vei descoperi cu timpul că este un atuu foarte important. Apropo, știai că peste un sfert din cei care merg la un exchange Erasmus își găsesc partenerul/partenera?

Cum te-a ajutat RIUF să îți alegi programul de studiu pe care îl urmezi acum?

RIUF m-a ajutat să cunosc reprezentanți, studenți și absolvenți ai tuturor universităților care oferă programe de interes pentru mine. Mulțumită acestor interacțiuni, am reușit să răspund întrebărilor pe care le aveam despre studiile în străinătate și am luat decizia de a începe un program la Hanze UAS.

De ce e bine pentru un tânăr să participe la RIUF?

RIUF reușește să îți prezinte scurt și concis toate opțiunile pe care le ai pentru studii universitare. Participând la eveniment, ai toate informațiile necesare pentru a alege programul preferat și  țara în care vei studia. Vei afla posibilități de finanțare și vei putea găsi consilieri educaționali care să te ghideze. E foarte tare să cunoști studenți și profesori ai universităților și mai ales să participi la sesiunile conferinței RIUF YouForum …și pentru că vine Silviu Gherman!

Hanze University of Applied Sciences Groningen va fi prezentă în această toamnă la RIUF, pentru a-ți povesti despre programele de studii și oportunitățile pe care le poți avea ca student în străinătate. Mai mult, 7 din 10 universități de top din Olanda vor fi prezente pe 7-8 octombrie la Sala Palatului, printre care și University of Utrecht, University of Amsterdam, Tilburg University, Inholland University of Applied Sciences.

Înscrie-te și tu la RIUF și vezi care sunt universitățile olandeze care vor fi prezente în această toamnă la târg.