RIUF se apropie! Cum să te pregătești pentru o experiență de nota 10

Pentru că puține zile ne mai despart până ne vedem (sau ne revedem) la târg și la conferințele RIUF YouForum am pregătit pentru tine câteva tips&tricks ca să fii gata de o experiență perfectă.

Înainte de toate, este foarte important să te înscrii la târg (aici găsești formularul) și să-ți rezervi locul la sesiunile de discuții și atelierele preferate din cadrul conferinței RIUF YouForum, special dedicată creșterii tale atât în plan profesional, cât și personal (aici găsești programul complet și formularul de înscriere).

O dată ce ajungi la târg vei primi un ecuson personalizat cu numele tău, cu care vei avea acces în zona expozanților și în zona conferinței. Taxa pe care o vei plăti este în valoare de 5 lei. În rest, nu trebuie să-ți faci griji pentru nimic, deoarece voluntarii RIUF (îi știi, cei din #dreamteam) vor fi acolo ca să te ajute și să te direcționeze către standurile preferate.

Te așteaptă peste 100 de universități din peste 10 țări, între care Marea Britanie, Olanda, Elveția, Danemarca, Franța, Austria, SUA sau România, cu peste 7.000 de programe de licență și masterat din domenii diverse printre care se numără și business, economie, IT&Computer Science, tourism management, drept, arte, inginerie, media.

În plus, vei afla informații despre un fond de burse de peste 3.500.000 euro în UK, Germania şi Olanda. Coventry University oferă burse special create pentru studenții români, iar DAAD are programe de burse variate pentru instituțiile de învățământ superior din România (studenți, absolvenți, profesori universitari, cercetători, parteneriate instituționale).

Totodată, la RIUF vor fi și consilierii educaționali care te pot ajuta și cu informații despre universitățile care nu sunt prezente fizic la eveniment. Procesul de consiliere este gratuit, așa că pune orice întrebare îți vine în minte și stabilește un contact care să îți fie util și pe viitor cu unul dintre specialiști.

Pentru că ți-am povestit mai sus de RIUF YouForum îți spunem că te așteaptă la conferința de la București, între alții, regizorul Stere Gulea, jurnalistul Lucian Mîndruță, CEO-ul Amalia Năstase, Virgil Ianțu, actorii Alina Grigore, Mihai Călin și Petru Păun, jurnalistul Stelian Muscalu și Mădălina Dobrovolschi (purtător de cuvânt al Președintelui României). Zeci de profesioniști vor fi prezenți și la conferințele din Timișoara și Iași.

Nu uita să urmărești și evenimentele RIUF de pe Facebook şi Instagram ca să fii la curent cu ultimele noutăți! Te așteptăm la cel mai mare eveniment educaţional din Sud-Estul Europei! See you there!